Vorbind data trecută despre intuiţia în atitudinea introvertită, m-am decis să vă ofer si o paralelă acesteia, adică tipul intuiţiei extravertită.
Tot în ampla operă a lui C.G. Jung, mai exact în al şaselea volum „Tipuri psihologice”, acesta doreste să acopere orice întrebare pusă până la perioada aceaia în ceea ce priveste diversitatea personalităţilor umane.
Jung porneşte în analiza sa asupra intuiţiei extravertă, cu afimaţia comform căreia o psihologie aparte şi inconfundabilă vine odată cu dominanţa intuiţiei. În continuare dovedind că intuitivul nu e de găsit acolo unde sunt valori reale, unanim acceptate, ci întotdeauna acolo unde avem de-a face cu posibilităţi. Intuitivul nu e niciodată de găsit în situaţii stabile, care există de multă vreme.
Această orientare îşi are primejdiile ei mari, căci intuitivul îşi risipeşte prea uşor viaţa, însufleţind oameni si lucruri si răspândind în jurul lui o plentitudine de viată pe care însă nu persoana în cauză o trăieşte, ci ceilalţi o trăiesc.
Tipul intuitiv extravert, dacă ar putea să se fixeze la un lucru anume, ar culege roadele muncii sale, dar foarte repede trebuie să alerge după o nouă posibilitate şi sa-şi părăsească pământurile abia însămânţate de pe care alţii vor strânge recolta. La sfârşit pleacă cu mâinile goale. Dacă lasă însă lucrurile să ajungă atât de departe, intuitivul are şi propriul inconştient împotriva lui. În inconştientul intuitivului gândirea şi simţirea sunt relativ refulate şi formează în inconştient gânduri şi sentimente infantile şi arhaice, coparabile cu acelea ale tipului opus.
Jung în acest subcapitol urmăreşte intuitivul extravertitului în profunzimea sa şi experimenteaza patologia acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu