sâmbătă, 6 martie 2010

Training National Cognosis

20 – 24 februarie 2010 Timisoara

Ne-am intors de ceva vreme de la Training-ul din Timisoara, sau mai bine zis de la Training-uri. Participantii, toti membrii in organizatii studentesti de la psihologie din tara, au avut parte de un training pe Management de Proiect si Reprezentare Studenteasca.

Trainerii au fost in numar de patru, doi pentru unu, doi pentru altu. Astfel vrem sa le multumim pentru implicare, pentru ca s-au dedicat acestei activitati si vrem sa le spunem ca am avut numai de invatat in urma acestei experiente.

Feedback-urile primite de la participanti sunt numai pozitive. Au invatat foarte multe, s-au descurcat in situatii cu care nu se mai intalnisera. Au facut prezentari, au analizat organizatiile din care fac parte, au discutat despre diferentele care exista de la facultate la facultate, de la universitate la universitate. Tot la training-uri au si dansat si s-au si jucat. Pentru urmatorul training vrem ca ziua sa fie de 48 de ore.

Zilele de la Timisoara le-am petrecut impreuna, intr-o atmosfera pozitiva, degajata. In putinul timp liber pe care il aveam la indemnana, fugeam prin oras, sa vedem cat mai multe lucruri sau prin cafenele care mai de care mai deosebite. Discutii interminabile si curiozitati nemarginite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu