Cum ajungem să fim Cognosişti ?

Dacă am lua-o formal şi sec, ar fi destul de uşor să răspundem la această întrebare.
Fiecare din noi am intrat într-o asociaţie a studenţilor la psihologie. Implicit, prin statutul de membru pe care cele 5 asociaţii îl au în Federaţie, am ajuns şi noi să observăm că facem parte din Cognosis, într-un fel sau altul.

Cognosist, însă, cred eu că înseamnă mult mai mult decât atât. Şi nu pot să nu mă întreb cum ajungem să fim Cognosişti? Când începem să ne simţim Cognosişti? Care e momentul ce declanşează acea schimbare în noi, şi dintr-un simplu voluntar într-o asociaţie din Cognosis, ajungem să gândim prin şi pentru Federaţie, la un loc cu ceilalţi omuleţi din ea?

Pentru mine, personal, schimbarea asta de rol cred că a avut loc pe nesimţite. Ori a fost foarte treptată, ori a fost atât de bruscă încât nici nu am apucat să o procesez la nivel conştient. Că tot mi se activează cunoştinţele de la psihologie.

Totul începe de la primul contact pe care îl ai cu oameni din alte asociaţii membre. Informaţiile pe care asociaţia în care activezi ţi le furnizează, sunt şi ele extrem de importante. Dacă nu ţi se oferă o deschidere nu prea ai cum sa începi să te întrebi de unul singur cum ar fi să...

La primul AG Cognosis îti doreşti să participi pentru că ştii că o să mergi cu colegi şi prieteni din asociaţie. Apoi te gândeşti că poate ar fi la fel de fain să cunoşti şi oameni noi, dintr-un fel de universuri paralele cu al tău. Doar că aceste universuri ajung să se intersecteze în întâlnirile noastre interregionale. Şi atunci realizezi că nu sunt total paralele...Colegii tăi mai mari te încurajează şi te motivează să vii cu ei ca să vezi ce fain e. Poate asculţi, poate nu. Dacă ai ascultat, nu prea mai e cale de întoarcere... Eşti boboc şi în acest stadiu încă îţi vin mai greu idei de genul “Da, vreau să văd ce mai e acolo pentru mine”. La primul proiect Cognosis te implici pentru că alţii îţi povestesc cum a fost anul trecut, sau pentru că, întâmplător, cineva cunoscut din asociaţie e coordonator de proiect. Şi vrei să lucrezi cu el. Primul proiect la care lucrezi cot la cot cu persoane diverse şi răsfirate prin toate colţurile ţării. Prima şedinţă online. Prima realizare de care te bucuri împreună cu toţi cei ce au muncit pentru ea. Prima îmbrăţişare de grup la final de proiect, primul dor de toţi, după ce au plecat spre case, prima... revelaţie: că vrei din nou.

Şi aşa ajungi să vrei să lucrezi iar cu ei. Şi cu alţii. Şi cu alţii. Tot mai mulţi şi mai variaţi şi mai interesanţi. De la care simţi că ai multe de învăţat tocmai pentru că vezi în ei entuziasmul ce creşte încet încet şi în tine. Începi să vrei să înveţi, iar apoi, să vrei să oferi. Să îţi pui resursele la bătaie pentru a construi ceva împreună cu aceşti oameni. Fără să-ţi dai seama, ajungi să te simţi membru într-o comunitate... de oameni. Şi nu de asociaţii membre. Ajungi să te simţi Cognosist. Să îţi fie drag de proiecte şi de nume pe care le auzi în conversaţii şi îţi spui....”daa....ce tare e omul ăla...” sau “cât de scumpă era şi ea... abia aştept să o vad iar la AG”.

După fiecare eveniment Cognosis ne întoarcem la căsuţe şi... ce facem...? pauză? Nicidecum! Am devenit prea dependenţi de reţeaua asta socială ca să putem să ne rezumăm la atât. Muncim, tot împreună, din spatele monitoarelor şi tastaturilor, ne adunăm în şedinţe, măcar virtuale dacă altfel nu putem, şi continuăm să bifăm pe rând etapele proiectelor pe care le-am creat tot împreună. La următoarea întâlnire ştim că deja o să avem un background comun şi nişte rezultate pe care o să le apreciem şi folosim ziua, şi pe care o să le sărbătorim seara, în stilul nostru caracteristic şi de neînlocuit. Şi gata...ai devenit Cognosist. Când? Cum? Nu prea mai contează... important e cum continui ce ai început. :)

Magda Moldovan